Ti-am spus nu coruptia ii doare pe ei. II doare ca se arunca aia in aer pe la ei prin tara, comit furturi si le violeaza femeile. Populatia le cere masuri, nu sunt in stare sa-i tina pe aia sub control si-atunci le-arunca la olandezi praf in ochi ca vor fi mai siguri daca nu intra Romania in Schengen.
Ce trebuie sa faci Cand este vorba de ochiul unei alte persoane: Spune-i persoanei in cauza sa nu isi frece ochiul. Spala-te pe maini bine inainte sa ii cureti ochiul. Examineaza ochiul in lumina. Pentru a gasi corpul care a patruns in ochi, trebuie ca persoana examinata sa se uite in jos si in sus, apoi spre dreapta si stanga.
Documentul prevede intervalul orar în care aparținătorii pacienților pot intra în spitale și condițiile pe care aceștia trebuie să le respecte. "Programul de acces al vizitatorilor pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice se realizează de luni până vineri în intervalul orar 15:00 - 20:00, iar în zilele de
In usa m-am tratat cu antibiotice si mi-a trecut. Atunci ambele urechi ma dureau complet. Mi-au zis ca a fost o infectie la ureche si ca imi va trece. Boala ulterior iar reaparea cind raceam si imi apare ca un cos in ureche o umflatura mereu si dupa ce mama imi pune Unguent care se numeste in Rusa Vesenevskaia mazi imi trece dupa aceasta.
Ce trebuie să faci dacă îți intră șampon în ochi. Știm că îți este greu să rămâi calmă când îți intră șampon în ochi, dar exact acest lucru trebuie să faci, altfel vei înrăutăți situația. Concentrează-te asupra respirației și încearcă să nu te freci cu degetele la ochi.
Vay Tiền Nhanh Ggads.
ce se pune in ochi cand iti intra ceva